Oferte promoționale pentru epilarea definitivă la Eva Salon

Îndepărtarea părului nedorit de pe corp nu mai reprezintă de mult un subiect tabu și, de aceea, este necesar să ne informăm cu privire la procedurile existente pe piață care să se ne scutească de efortul de a ne epila în mod repetat, dar și să ne țină departe de eventuale afecțiuni ale pielii ce pot apărea din cauza executării incorecte, cum ar fi foliculita.

Costuri și oferte Eva Salon:

Costurile unor astfel de proceduri pot părea ridicate, la o primă vedere, însă, calculat pe termen lung, devine o investiție atât în ceea ce privește resursele financiare, cât și cele de timp și efort. Așadar, costurile pe care le presupun aceste ședințe sunt achitate o singură dată și presupun rezultate ireversibile. În schimb, investind lunar sau săptămânal în instrumente tradiționale de epilat, cumulate pe un an de zile, sumele cheltuite pe acestea le depășesc pe cele pe care le presupune epilarea definitivă. Astfel că sumele se stabilesc per ședință și sunt influențate decisiv de suprafața zonei vizate. Vorbim așadar se costuri personalizate după cum urmează:

– 60 de lei: buză superioară; mâini; labe picioare; linie abdomen; bărbie; perciuni; pomeți; areolă sâni; perineu;

– 90 de lei: linie bikini femei; ceafă bărbați;

– 120 de lei: axile; inghinal femei (nu include perineu); decolteu; fese femei; zona lombară; abdomen; pectorali bărbați; umeri bărbați; toată fața;

– 200 de lei: gambe (include labele picioarelor); coapse (include linie bikini);

– 270 de lei: brațe integral (include mâini); spate superior bărbați;

– 340 de lei: picior integral (include degete picioare si linie bikini); spate integral bărbați.

Mai mult decât atât, propunem și o serie de promoții și oferte epilare Eva Salon, care să transforme întreaga experiență într-una de neuitat. Așadar, la achiziționarea pachetelor de 4 ședințe, fiecare client poate beneficia de o reducere de 10% din prețul total al celor 4 ședințe cumulate. De asemenea, în cazul în care optați pentru pachete de 8 ședințe, reducerea se dublează, fiind de 20% din suma inițială pentru cele 8 ședințe și se aplică la întregul pachet.

Un alt aspect foarte important în stabilirea costului final este faptul că fiecare clientă nouă beneficiază de prima ședință de epilare definitivă gratuit, dacă alege să o realizeze pentru una dintre cele două zone: zona axilelor sau zona inghinală.

Așadar, la Eva Salon veți avea parte de cele mai bune servicii de epilare definitivă, la cele mai mici costuri existente pe piață. Mai mult, ne găsiți în 12 locații diferite, distribuite în 10 orașe din întreaga țară, pentru a putea fi mai aproape de fiecare dintre voi. Astfel că acum ne găsiți nu doar în București, ci și în Iași, Cluj, Brașov, Constanța, Timișoara, Oradea, Galați sau Ploiești.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.